Oana Țoiu: Davos nu a fost pe agenda președinților României. Președintele este cât se poate de prezent în cadrul internațional

[Mediafax] 26/01/2026

„Davosul nu a fost pe agenda președinților României în general. Este un moment important, ca treptat, în viitorii ani din mandat, să ajungă Davos și pe agenda diplomației economice la cel mai înalt nivel. Sigur că întotdeauna prezența președintelui dă o greutate foarte mare, atât agenda țării care vrea să fie reprezentate, cât și a conversațiilor care au loc acolo”, a spus Țoiu, luni la B1 TV. Ministrul a motivat absența președintelui de la Forumului de la Davos, declarând: „În același timp, suntem într-un moment în care și agenda internă are nevoie de președinte, așa cum ați văzut, au mai venit de la coaliție. Sigur că din perspectiva ministrului de externe, noi ne uităm la reprezentarea externă, însă acesta este rolul președintelui, să cântărească unde este prezența dumnealui, (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

Agenții federali vor începe retragerea din Minneapolis marți
Agenții federali vor începe să părăsească Minneapolis de marți. (…)
[Mediafax] - 27/01/2026
E oficial: PSG l-a transferat pe Dro de la Barcelona
„Paris Saint-Germain are plăcerea să anunțe semnarea lui Dro (…)
[Mediafax] - 27/01/2026
Trump amenință Coreea de Sud cu tarife de 25%, acuzând nerespectarea acordului comercial
„Legislativul Coreei de Sud nu își respectă acordul cu Statele (…)
[Mediafax] - 27/01/2026
Trump spune că Iranul vrea un acord cu SUA după ce a trimis o „mare armadă” în regiune
„Avem o mare armadă lângă Iran”, a spus Trump într-un interviu (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Rapid s-a impus la Arad, scor 2-1, în Superligă
UTA a deschis scorul în minutul 19, prin Marius Coman, cu un șut (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Fostul șef FIFA și alte voci internaționale îndeamnă la boicotul Cupei Mondiale 2026 în SUA. Unii chiar și-au anulat biletele
Boicot și apel la suporterii din toată lumea Fostul președinte (…)
[Mediafax] - 26/01/2026


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY