Agenții federali vor începe retragerea din Minneapolis marți

[Mediafax] 27/01/2026

Agenții federali vor începe să părăsească Minneapolis de marți. Printre cei care pleacă se află și Gregory Bovino, comandant al Patrulei de Frontieră a Statelor Unite, asociat cu operațiunea federală de imigrație desfășurată în Minnesota în ultimele săptămâni, relatează CNN și BBC. Decizia vine pe fondul protestelor și al presiunii publice tot mai mari, după ce doi cetățeni americani au fost uciși în incidente în care au fost implicați agenți federali în timpul unor intervenții legate de aplicarea legislației în domeniul imigrației. Primarul orașului Minneapolis, Jacob Frey, a declarat luni că „unii agenți federali” vor părăsi orașul, după o convorbire telefonică avută cu președintele Donald Trump. „Am subliniat cât de mult a beneficiat Minneapolis de pe urma comunităților de (…)


    Trimite Email

Alte articole din Mediafax

E oficial: PSG l-a transferat pe Dro de la Barcelona
„Paris Saint-Germain are plăcerea să anunțe semnarea lui Dro (…)
[Mediafax] - 27/01/2026
Trump amenință Coreea de Sud cu tarife de 25%, acuzând nerespectarea acordului comercial
„Legislativul Coreei de Sud nu își respectă acordul cu Statele (…)
[Mediafax] - 27/01/2026
Trump spune că Iranul vrea un acord cu SUA după ce a trimis o „mare armadă” în regiune
„Avem o mare armadă lângă Iran”, a spus Trump într-un interviu (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Rapid s-a impus la Arad, scor 2-1, în Superligă
UTA a deschis scorul în minutul 19, prin Marius Coman, cu un șut (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Fostul șef FIFA și alte voci internaționale îndeamnă la boicotul Cupei Mondiale 2026 în SUA. Unii chiar și-au anulat biletele
Boicot și apel la suporterii din toată lumea Fostul președinte (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Marilen Pirtea explică de ce casa spartă de hoți nu figura în declarația sa de avere
După jaful de sâmbătă, în urma căruia locuința din Dumbrăvița a (…)
[Mediafax] - 26/01/2026


[Toate articolele din: Mediafax +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY