Peste 4.500 de arme de foc, scoase din circuitul ilegal de Poliția Română în 2025
[Mediafax] 25/01/2026
La nivel național, polițiștii au indisponibilizat peste 4.500 de arme de foc și au sesizat aproximativ 2.400 de infracțiuni. Potrivit datelor oficiale, principalele obiective ale activităților au vizat scoaterea din circuitul civil a armelor letale și neletale deținute ilegal, stabilirea trasabilității acestora, identificarea modului de procurare și introducere pe teritoriul României, precum și indisponibilizarea armelor și munițiilor utilizate în activități de braconaj. Astfel, pe parcursul anului, polițiștii specializați au scos din circuitul ilegal 4.569 de arme de foc și au indisponibilizat 393.911 cartușe de diferite calibre. De asemenea, au fost confiscate aproximativ 10 tone de carne de vânat, peste 6,1 tone de explozivi de uz civil și mai mult de 160 de tone de articole (…)
Alte articole din Mediafax
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni un mesaj, (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Contractul vizează Tronsonul 4, cuprins între DN 24 (Iași) și (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Șeful diplomației de la Roma a subliniat luni necesitatea unui (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Ofertele au fost depuse de companii din România, Bulgaria, Grecia, (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Militarii americani au început exercițiul luni. Operațiunea va (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
România intră pe harta marilor evenimente culturale internaționale (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Potrivit unui comunicat publicat, luni, proiectul vizează (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY