Italia propune includerea Corpului Gărzii Revoluționare din Iran pe lista UE a organizațiilor teroriste
[Mediafax] 26/01/2026
Șeful diplomației de la Roma a subliniat luni necesitatea unui răspuns ferm din partea Uniunii Europene față de represiunea exercitată de autoritățile iraniene, notează Le Figaro. Tajani a susținut că violențele comise împotriva civililor în timpul protestelor din Iran impun măsuri clare și coordonate la nivel european. „Pierderile suferite de populația civilă în timpul protestelor necesită un răspuns clar. La reuniunea miniștrilor europeni de externe de joi, care va avea loc la Bruxelles, voi propune, în coordonare cu alți parteneri, includerea Gărzilor Revoluționare pe lista organizațiilor teroriste, precum și sancțiuni individuale împotriva celor responsabili de aceste acte odioase”, a transmis ministrul, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Protestele din Iran au început la (…)
Alte articole din Mediafax
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni un mesaj, (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Contractul vizează Tronsonul 4, cuprins între DN 24 (Iași) și (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Ofertele au fost depuse de companii din România, Bulgaria, Grecia, (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Militarii americani au început exercițiul luni. Operațiunea va (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
România intră pe harta marilor evenimente culturale internaționale (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Potrivit unui comunicat publicat, luni, proiectul vizează (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Partida are loc în runda a 16-a din BKT EuroCup. Clujenii joacă în (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY