Incendiu într-o clădire a Universității din Oradea. Atelier și laborator de inginerie, distruse
[Mediafax] 18/01/2026
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, alerta a fost primită duminică, în jurul orei 04:35, fiind semnalat un incendiu la parterul unei clădiri cu regim de înălțime P+2 din campusul universitar. La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat și cu intensitate ridicată într-un atelier și un laborator de inginerie situate la parter. Focule era alimentat de cantități însemnate de materiale combustibile și lichide inflamabile, respectiv motorină și benzină. Cei 17 pompieri militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, acționând (…)
Alte articole din Mediafax
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni un mesaj, (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Contractul vizează Tronsonul 4, cuprins între DN 24 (Iași) și (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Șeful diplomației de la Roma a subliniat luni necesitatea unui (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Ofertele au fost depuse de companii din România, Bulgaria, Grecia, (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Militarii americani au început exercițiul luni. Operațiunea va (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
România intră pe harta marilor evenimente culturale internaționale (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
Potrivit unui comunicat publicat, luni, proiectul vizează (…)
[Mediafax] - 26/01/2026
[Toate articolele din: Mediafax +++]
| Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact
|
ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră
Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.
Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY