Când va avea loc următorea rundă de negocieri dintre Rusia, Ucraina și SUA?

[Descopera] 27/01/2026

Prima rundă de negocieri dintre Rusia, Ucraina și SUA s-a încheiat sâmbătă, 24 ianuarie a.c. Nu s-a ajuns la un acord, însă au fost înregistrate progrese. În acest sens, va avea loc o nouă întâlnire trilaterală. Întrucât prima rundă de negocieri dintre Rusia, SUA și Ucraina nu a dus la un acord, o nouă întâlnire va avea loc la Abu Dhabi duminică, 1 februarie a.c., au declarat oficialii americani, sub protecția anonimatului, potrivit POLITICO. Anunțul vine după ce întâlnirea anunțată de Zelenski la Davos a fost prima ocazie în care toate cele trei țări s-au așezat față în față pentru a ajunge la un acord de încetare a focului. Primele discuții trilaterale s-au axat pe controlul asupra teritoriului regiunii ucrainene Donbas şi pe măsurile de securitate post-conflict în cazul unui acord (…)


    Trimite Email

Alte articole din Descopera

O posibilă piesă din puzzle-ul creierului uman ar putea fi în intestine
Creierul uman este disproporționat de mare comparativ cu restul (…)
[Descopera] - 27/01/2026
Când mâncarea devine tratament medical
În 2026, în anumite segmente ale sistemului de sănătate american, (…)
[Descopera] - 27/01/2026
Test de cultură generală. Care este diferența dintre abur și fum?
Poți spune doar privind un nor evacuat de o fabrică dacă este fum (…)
[Descopera] - 27/01/2026
Oamenii de știință ruși construiesc un motor cu plasmă care ar putea ajunge pe Marte în 30 de zile
Cercetători din Rusia testează un nou sistem de propulsie cu (…)
[Descopera] - 27/01/2026
Țara europeană în care TVA-ul la alimente a fost redus în sprijinul cetățenilor
În timp ce Austria scade TVA-ul la alimente pentru a combate (…)
[Descopera] - 27/01/2026
Rusia recrutează luptători străini în timp ce tot mai puțini ruși se înrolează voluntar în armată
Numărul recruților ruși care se înrolează voluntar în armată a (…)
[Descopera] - 27/01/2026
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut la Salzburg, pe atunci capitala (…)
[Descopera] - 27/01/2026


[Toate articolele din: Descopera +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY