Bolojan se întâlnește miercuri cu cancelarul german Friedrich Merz. Ce vor discuta cei doi

[Gândul] 26/01/2026

Săptămâna aceasta, Ilie Bolojan va efectua o vizită oficială în Republica Federală Germania. Aici, premierul României se va întâlni cu cancelarul german Friedrich Merz, la data de 28 ianuarie 2026 (miercuri). Agenda vizitei conține, printre altele, și întrevederi cu mai multe oficialități, având loc și o conferinţă de presă comună cu cei doi înalți oficiali. Potrivit informațiilor, vizita „se înscrie în cadrul relației cu caracter strategic dintre România și Germania și are ca obiectiv consolidarea acestui parteneriat, cu accent pe domenii de interes actual și de perspectivă, precum cooperarea economică și comercială, afacerile europene și securitatea”. Ilie Bolojan va avea întrevederi cu reprezentanţi ai Parlamentului Federal (Bundestag), ai Camerei Germane de Comerţ şi Industrie, ai (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gândul

Secretul japonezilor pentru cea mai gustoasă omletă. Ce ingredient adaugă în rețetă pentru o textură pufoasă, precum cea de pandișpan
Te-ai gândit vreodată care ar fi secretul japonezilor pentru cea (…)
[Gândul] - 26/01/2026
Carlos Alcaraz nu a PIERDUT niciun set până acum la Australian Open. „E destul de clar ce vrea aici”
Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile (…)
[Gândul] - 26/01/2026
Andra, în lacrimi la emisiunea soțului ei. ”Dar este ceva peste care nu pot să trec”
Andra, în vârstă de 39 de ani, a izbucnit în plâns la emisiunea (…)
[Gândul] - 26/01/2026
Diana Buzoianu caută şef la Romsilva. Care este salariul pe care îl va primi
După ce a găsit director pentru Apele Române, ministrul Mediului, (…)
[Gândul] - 26/01/2026
(P) Investești în educația timpurie, investești în viitorul copiilor
Educația timpurie are un impact major asupra dezvoltării copiilor. (…)
[Gândul] - 26/01/2026


[Toate articolele din: Gândul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY