Negocieri constructive între Ucraina și Rusia la Abu Dhabi

[Timpul] 25/01/2026

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că cele două zile de întâlniri trilaterale cu Rusia și Statele Unite la Abu Dhabi s-au încheiat cu discuții „constructive” privind „parametrii posibili pentru încheierea războiului”. După rarele întrevederi din acest sfârșit de săptămâna, liderul de la Kiev a adăugat că reprezentanții militari au identificat problemele care vor fi discutate la o posibilă nouă întâlnire, care ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, potrivit France 24. Cele două zile de discuții s-au încheiat fără un acord și au avut loc în timpul unor atacuri aeriene rusești ce au întrerupt curentul electric pentru peste un milion de ucraineni în mijlocul unei ierni geroase. Analistul militar Michael Clarke consideră că atacurile au fost programate pentru (…)


    Trimite Email

Alte articole din Timpul

Transnistria, tot mai aproape de falimentul economic pe fondul crizei gazelor
Regimul separatist din regiunea transnistreană devine tot mai (…)
[Timpul] - 26/01/2026
VIDEO Explozie la o cunoscută fabrică de biscuiți din Grecia, cinci angajate au fost date dispărute
Cinci angajate ale unei fabrici de biscuiți sunt date dispărute și (…)
[Timpul] - 26/01/2026
Zelenski anunță că documentul american privind garanţiile de securitate pentru Ucraina este complet finalizat
Președintele Volodimir Zelenski a transmis că documentul american (…)
[Timpul] - 26/01/2026
Poduri, drumuri și autostrada Unirii: Proiectele strategice care leagă strâns România și Moldova
Cooperarea dintre România și Republica Moldova în domeniul (…)
[Timpul] - 26/01/2026
Polei pe drumuri și alei. Numărul accidentelor a crescut
Numărul persoanelor traumatizate este în creștere constantă din (…)
[Timpul] - 26/01/2026
Raport: Armata Națională este una dintre cele mai slab dotate din lume
Armata Națională a Republicii Moldova se numără printre cele mai (…)
[Timpul] - 26/01/2026
MEC recomandă lecții online, din cauza poleiului și ghețușului
Din cauza poleiului și ghețușului, Ministerul Educației recomandă (…)
[Timpul] - 25/01/2026


[Toate articolele din: Timpul +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY