Gorj: Un bărbat din Motru, agresiv cu familia după consum de alcool. Poliția a emis ordin de protecție

[Gazeta de Sud] 13/01/2026

Polițiștii din Motru au fost sesizați, ieri, prin apelul 112 de un tânăr de 28 de ani cu privire la comportamentul agresiv al unchiului său, în vârstă de 38 de ani, la domiciliul părinților. La fața locului, oamenii legii au constatat că bărbatul, pe fondul consumului de alcool, a spart geamul ușii camerei apelantului, creând o stare de temere pentru părinți. Totodată, în urmă cu două zile, acesta ar fi lovit-o cu pumnul pe mama sa, provocându-i o tumefiere în zona ochiului. Ca urmare, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cele două victime, conform procedurilor prevăzute de OMAI 146/2018. Verificările ulterioare au arătat că nu au existat conflicte anterioare sesizate între cei implicați. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență (…)


    Trimite Email

Alte articole din Gazeta de Sud

Societatea care se ocupă de curățenia orașului își cumpără utilaje în leasing
Societatea primăriei care se ocupă de curățenia stradală, de (…)
[Gazeta de Sud] - 27/01/2026
Chiriașii ANL-urilor din Potelu devin proprietari
Primăria Craiova vinde locuințele ANL din Potelu. 21 de (…)
[Gazeta de Sud] - 27/01/2026
Centru de supraveghere care să prevină deteriorarea cablurilor submarine, în Finlanda
Garda de Coastă finlandeză speră să prevină deteriorarea (…)
[Gazeta de Sud] - 26/01/2026
Mandat european de arestare emis pe numele cetățeanului turc evadat de la Rahova
Tribunalul București a emis, luni, un mandat european de arestare (…)
[Gazeta de Sud] - 26/01/2026
Statele membre UE au aprobat interzicerea completă a importurilor de gaze naturale ruseşti
Ţările Uniunii Europene au aprobat definitiv, luni, interzicerea (…)
[Gazeta de Sud] - 26/01/2026
MAE: Atenționare de călătorie pentru Marea Britanie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de (…)
[Gazeta de Sud] - 26/01/2026
Gorj: Reţinut după ce a furat opt telefoane mobile dintr-un magazin
Un bărbat care a furat opt telefoane mobile dintr-un magazin din (…)
[Gazeta de Sud] - 26/01/2026


[Toate articolele din: Gazeta de Sud +++]

|  Adăugarea sau scoaterea conținutului dvs | Contact   |  Trimite Email

ZIAR.COM : știri libere | știri tv live și știri de ultima oră

Ziar.com indexează publicații diverse, ziare și reviste cu poziții diferite, existente independent online. Ideile și comentariile exprimate în aceste articole nu reflectează opiniile Ziar.com și nu pot fi imputate acestuia. Pentru orice informație complementară sau reclamație cu privire la conținut, consultați direct ziarele relevante – sursa este întotdeauna indicată, cu un link spre articolul de origină.

Publicare, realizare si gazduire web : DIRECTWAY. Toate drepturile rezervate, reproducerea interzisa - Copyright © 1996-2026 DIRECTWAY